Către tine, părinte care simți că nu mai poți…

Aproape niciodată nu poți vorbi cu cineva despre furia care-ți inundă capul, despre mânia care-ți clocotește sub tâmple când copilul tău nu te ascultă. Nu poți vorbi despre asta, așa ceva nu se face! Așa ceva nu există!
Părinte, eu astăzi te-am văzut!
Știu că uneori, propriul tău copil te poate scoate din minți.
Câteodată, te înfurie groaznic ce face, mai ales după ce i-ai spus de o grămadă de ori să înceteze.
Ești obosit, tragi de bagaje peste tot, împingi de căruț, alergi de la muncă la grădi, la scoală, la doctor, peste tot, fără oprire.
Ridici tonul și-i ordoni copilului, printre dinții strânși, să termine odată, că altfel va fi vai de capul lui. Părea cea mai mare rugă a ta spusă vreodată către Cer, dar pe jos era doar copilul tau, văitându-se aparent fără motiv.

Simți cum ți se ridică tensiunea, cum rămâi fără aer de nervi și apoi se întâmplă…ridici mâna și o azvârlești peste copil! O dată!​

Nu mai contează unde ai nimerit pe corp, rana cea mare nu se vede. Nici la el și nici la tine!
În acest vacarm, îți strig că te poți opri! Știu că îți dorești, știu că vrei să fii un părinte mai bun! Să știi că te poți opri!

Caută sprijin! Chiar și atunci, pe loc, poate găsești pe cineva care-ți poate da o mână de ajutor la ce faci tu în momentul acela. Caută suport după ce te liniștești, nu trebuie să treci singur prin furie, dar nici nu trebuie să treci cu copilul tău de mână.
Caută, caută, caută neîncetat ajutor pentru a-ți cunoaște și controla emoțiile, pornirile, faptele de care îți pare cel mai rău. La capătul căutărilor și încercărilor tale, vei fi un părinte mai bun, care va putea să-și țină de mână copilul prin orice tumult ar trece la rându-i!