Înainte de a continua să citești acest articol, aș vrea să îți iei un pic de răgaz de la ce te înconjoară și să îți aduci aminte senzația aceea faină pe care ai simțit-o atunci când cineva important pentru tine te-a încurajat, te-a acceptat așa cum ești, ți-a recunoscut eforturile sau a apreciat în mod veritabil ceea ce ești tu pe lumea asta…
Mai ții minte cât de valoros te-ai simțit? Cât de iubit? Cât curaj ai căpătat? Și nu-i așa că îți aduci aminte și de starea de încordare generalizată atunci când cineva important pentru tine te-a descurajat, ți-a negat emoțiile și planurile, sau poate chiar a râs de tine când i-ai spus ce simți…mai ții minte cât de abandonat te-ai simțit? Cât de neînsemnat? Cât de neputincios?
Acum poți să-ți faci o idee ce impact extraordinar, în sens pozitiv sau negativ, are validarea pentru un copil la început de viață, atunci când vine de la cel de care depinde întreaga lui existență – de la părintele lui.
Efectele validării sau ale invalidării capătă proporții epice, ele punând amprenta pe ființa umană până la apusul ei. Iată de ce este important să știm ce este validarea și cum o putem dărui copilului nostru drept temelie pe care să-și clădească viața.
Tot ceea ce simte un copil este normal. Tot! Aici nu există „da, dar….”
În schimb, modul în care un copil exprimă ceea ce simte poate fi acceptabil sau nu. Aici, este rolul nostru de părinte să îi arătăm cum își poate exprima emoțiile în așa fel încât comportamentul să fie potrivit. Voi mai scrie despre gestionarea emoțiilor copiilor, dar merită spus încă de pe acum că primul și cel mai important lucru pe care îl arătăm copiilor noștri sunt modurile în care noi înșine exprimăm ceea ce simțim. Vă las cu acest lucru puțin în minte…
Revenind la validare, emoțiile copilului sunt acceptate așa cum vin ele, comportamentele însă sunt influențate prin puterea exemplului personal și oferirea de comportamente alternative pe care copilul le poate imita sau învăța.
Recunoașterea, de către noi ca părinți, a întregii palete de sentimente a copilului îi va da acestuia din urmă certitudinea că este o ființă iubită, încrederea că este o persoană capabilă, curajul să își dezvolte autonomia și spiritul de inițiativă și echilibrul emoțional și siguranța internă necesare clădirii unei vieți fericite. Ce ne putem dori mai mult?
A valida înseamnă a nu abandona/ a nu-l mai băga pe copil în seamă, a nu judeca, a nu critica, a nu ridiculiza. Validarea se face în contextul și în paradigma copilului, pentru că, nu-i așa, copilul trăiește viața LUI și ÎN viața lui. De aceea nu îi putem cere niciodată unui copil să nu-i mai fie frică de întuneric, pentru că nouă nu ne este frică de întuneric, pentru că noi știm că nu se poate întâmpla nimic rău. Putem înțelege însă, că frica lui este justificată pentru el, că ea există și că este nevoie de recunoașterea ei din partea noastră. Abia după ce aude și copilul că frica lui de întuneric este normală, ne putem gândi la modurile de a gestiona această emoție, dar și altele.
A valida nu ne vine la îndemână, mai ales dacă nu am fost validați la rândul nostru, dar putem lucra la acest dar, câte puțin, în fiecare zi.
Ca și cum croșetăm la un fular, azi puțin, mâine puțin, în toate zilele, până când va fi atât de lung încât copilul nostru se va putea înfășura de câteva ori bune în el și nu-i va mai fi frig niciodată. Nici după ce noi nu vom mai fi…